Simptome varicocel
Simptomele varicocelului
Nu este un lucru neobișnuit ca un bărbat să nu știe că are sau nu un varicocel deoarece de cele mai multe ori acesta nu produce nici un simptom sau semn, mai ales în cazul în care varicocelul nu este foarte dezvoltat (varicocel grad 1).Simptomele apar în general când varicocelul este dezvoltat (varicocel grad 2 sau 3), mai ales după mers îndelungat sau după stat în picioare foarte mult.
Pentru a vedea cum arată un varicocel și gradele acestuia, accesați articolul “Gradele varicocelului”
Simptomele pe care le poate produce varicocelul:
Durere testiculară
Unii bărbați cu varicocel simt o durere testiculară atunci când stau mult timp în picioare sau efectuează exerciții fizice intense. Durerea poate să nu fie foarte intensă sau să dea o senzație de greutate în scrot. Asemenea dureri pot apărea, adesea, și după actul sexual sau după masturbare. De multe ori, disconfortul disipare în momentul în care vă puneți în poziție culcat.Durerea testiculară poate fi provocată și de alți factori, nu doar de către varicocel. Un examen medical efectuat de către medicul urolog poate stabili în mod exact cauza durerii.
Vene dilatate în scrot
Venele dilatate în scrot, vizibile cu ochiul liber, apar de cele mai multe ori în cazul varicocelului de grad 3. Prin palpare, se pot simți în scrot, în jurul și deasupra testiculului venele dilatate ce dau senzația unui ghem de vene. Se poate observa o diferență de volum între cele două testicule, iar scrotul este vizibil mai alungit, asimetric, pe partea cu varicocelul.Uneori diagnosticarea varicocelului se poate face și acasă, în articolul “Cum se diagnostichează varicocelul” este descrisă metoda.
Infertilitate
Infertilitatea masculină a fost de multe ori asociată cu varicocelul. Aproximativ 40% din bărbații cu infertilitate au varicocel. Unii experți consideră că venele blocate și lărgite din jurul testiculelor cresc temperatura din scrot și duc la scăderea producției și a calității spermei.Am varicocel?
Deoarece varicocelul nu produce, de obicei, simptome, adesea nu ne dăm seama de existența lui. Varicocelul poate fi descoperit în timpul unei examinări medicale sau în timpul evaluării infertilității.Cu toate acestea, dacă aveți dureri sau umflături în scrot, descoperiți vene dilatate în scrot, observați că testiculele dvs. sunt de dimensiuni diferite sau dacă aveți probleme cu fertilitatea, discutați cu medicului dumneavoastră.
9 comentarii
Am varicocel de 15 ani grad 3 dar nu ma doare, deși lucrez zilnic
RăspundețiȘtergereExistă, hmmm ,e ceva suspect cu operația asta!
ȘtergereOperația de varicocel este ca orice altă intervenție chirurgicală realizată sub stricta supraveghere a unui medic și a asitențiilor acestuia.
ȘtergereSalut, nu este obligatoriu ca varicocelul să creeze dureri asta însă nu înseamnă că nu își face efectele asupra funcțiilor testiculare. Dacă ați fost diagnosticat acum 15 ani varicocelul și-a produs deja efectele însă există șanse de recuperare după operație.
RăspundețiȘtergereCine o garantează operația?Nu mă deranjează prea tare ,așa că îi dau pace,apropo nu am fost diagnosticat de nici un doctor,,îl am așa de la vârsta de 8-9 ani!Rog un tratament naturist!
ȘtergereSe poate trăi cu varicocelul însă efectele acestuia asupra testicolelor de multe ori sunt ireversibile. Operația este garantată de către experiența medicului ales, puteți opta pentru operație clasică, laparoscop sau prin embolizare, cea din urmă fiind și cea mai puțin dureroasă și cu recuperarea cea mai rapidă.
ȘtergereNu există un tratament naturist pentru varicocel însă fiind o problemă a vaselor sangvine puteți încerca un complex natural pentru circulație și a elasticității vaselor sangvine.
Mulțumesc
RăspundețiȘtergereBuna ziua. La varicocel grad 3 care nu doare la un băiețel de 10 ani ce se recomanda? De ce apare la o varsta asa frageda? E posibil sa nu poata face copii la vârsta adultă?
RăspundețiȘtergereBună ziua Rox, recomandarea mea este să consultați un doctor urolog, acesta vă va spune dacă este necesară acum o operație sau ar mai trebui așteptat. Varicocelul poate apărea de la vârste foarte fragede (10-12 ani) iar unii bărbați trăiesc cu el toată viața, acesta apare din cauza unui blocaj al valvelor care permit circulația sângelui din testicule și scrot înapoi către inimă.
ȘtergerePentru a ameliora disconfortul sugerez purtarea unui chilot clasic sau suspensor medical pentru susținerea testicolelor și evitarea plimbărilor foarte lungi și a statului în picioare exccesiv.
Poți citi mai multe în articolul de mai jos: https://www.varicocel.eu/2017/04/de-ce-apare-varicocelul.html